Pustii ASL

A trecut ceva timp de cand calculatorul s-a instalat incet, incet, in fruntea activitatilor ce fac timpul liber sa devina ocupat. Dupa ce jocurile au devenit invechite si numai fraierii se mai tineau de asa prostii, s-a inventat internetul. Dupa ce s-a lansat primul site al P.R.O.T.E.Z.A. (Pensionarii Revoltati de Oamenii Tineri ca de Enervantul Zumzet al Albinelor), s-a lansat chat-ul. Chatu’ n-a stat degeaba si a nascut doi copii (din flori, tatal se cauta pana in ziua de azi), Mirc si Messenger. Primul a devenit, destul de rapid, baietasul popular al cartierului, smecherasul cunoscut de toti manelistii, prietenul cel mai bun al M.A.T.A. (Masturbatii Anonimi Turbati si Ahtiati dupa…). Messenger este fratele un pic mai cultivat al lui Mirc, putin retras la inceput, ce a inceput sa se invarta prin aceleasi cercuri ca si frac-su urmandu-i, se pare, traiectoria in viata. In ‘ast fel, Messenger si Mirc au ajuns sa fie unii dintre cei mai cunoscuti frati din lume (poate doar gemenele alea mici si stresante, de apareau in toate filmele copilariei mele, sa-i mai intreaca). Numarul fanilor lor crestea in fiecare zi. Multi dintre ei au si adoptat un “limbaj de recunoastere”. Pentru niste ignoranti, cuvinte (oare le putem numi asa?!) ca brb, asl, lol (asta-i nr.1 in topul meu), dnd si alte asemenea onomatopee pot reprezenta la fel de bine si mesaje de salvare de la jurnalisti martieni rapiti de fanaticii jupiterieni.

In Romania, dai peste tot felul de grupulete ce se compun din diversi indivizi si individe cu pasiuni commune: rolleri, skateri, rockeri etc Aia care ma scot din sarite pe mine sunt lolarii. Astia-s si cei mai camuflati, se ascund in fiecare dintre noi, stand la panda, asteptand ocazia perfecta sa iasa la atac, sa ne muste de beregăţi si ne bage in sange brburi, plsuri si loluri. Din aceasta increngatura se desprind mai multe clase.

Intai avem clasa Origynalus Lolus. Pe astia ii accept mai usor, e vorba de prieteni vechi ai messengerului care au fost la botezul lolului. La ei se accepta, e ca si cand nu i-ai da voie lui Becali sa manance branza (sau sa fie Razboinicul Pulimii).

Urmeaza Papagalus Chatus. Ei nu chatuiesc cu loluri si brburi decat cand sunt “de fata” si indivizi din clasa Origynalus Lolus. Ei vor doar sa se remarce in fata acestor din urma.

Mai intalnim si Nonchatus Lolus. Oameni tare ciudati…nu folosesc chatul cat folosesc limbajul specific “LOL! Ce de ppl!”, “LOOOOL, esti haios pupa-te-as pe portofel!”

Pe scurt, cam astia sunt reprezentantii de seama a miscarii pentru integrarea in lolait, reprezentanta din Romania.

Asaaaaa…adaugam pustii ASL pe lista cu motive de emigrare. Pana acum i-avem pe distinstii si pe babele RATB (ordinea este aleatorie). Sa vedem cat mai avem de numarat pana ne luam dintii-n spinare…aaa…asta…picioarele-n dinti…fir-ar, inima-n dinti si bagajele-n spinare si sa ne carabanim din aceasta gura nespalata de Rai.

Mass-media şi mass-emigrarea

Ce se mai întâmplă prin România? Despre ce josnicii mai e de scris? Cum să vă conving să vă cărăbăniţi cât mai iute de-aici? Păi, ia să vedem... Cum mi-e lene să scot capul pe fereastră, voi căuta undeva mai aproape - la televizor. Înainte de a începe, menţionez că data scrierii trebii ăsteia e 25 mai, iar ora 5.52. Să vedem ce e de văzut...

Aşadar, ProTV. Teo. Prin studio se orăcăie, se behăie, se mugeşte – nu-mi dau seama bine ce se face, dar cu siguranţă e ceva onomatopeic şi steril din punct de vedere intelectual. Emisiunea în sine ar fi oarecum în regulă, dacă nu ar avea, în proporţie de 99%, damf de manelişti. Ia băgaţi una pentru naşu’ mare, mânca-v-aş pleoapele de erudiţi ne’nţeleşi! Dacă am început cu manele, e de bine... Schimb canalul, pe Atomic TV, unde gagiul ăla de a plecat de la O-Zone se dă în stambă pe englezeşte. Nu sunt conaţional cu el, dom’le! Eu vin din Congo. Mă jur că nu-l cunosc şi că nu am ascultat O-Zone în tinereţe! În fine, trec mai departe... Pe TV K(K) Lumea nişte hip-hapări aspiranţi şi veleitari, al căror nume nu am avut bunăvoinţa să-l reţin, exaltă constipaţia etică a suburbiei bucureştene. În cel mai evident mod “nigga wannabe”. Numai gândul că mai au şi fani îmi duce spasmodic mâna la paşaport. Aşa... Prima TV. Ştiri. Ajungem la partea cu adevărat suculentă. Ploaie. Multă ploaie. Case luate cu arcanul de ape şi duse pe... apa sâmbetei. Ştirea îmi aminteşte cu nostalgie de Tăriceni agasaţi de nesimţiţii ăia de ţărani, rămaşi fără case, şi care cer şi ei acolo o pătură, un cort, o măslină ceva. “Ce vreţi? Hotel?”, zice tracasat prim-motociclistul ţării. Păi are dreptate, să ştiţi... După ce că li se oferă ocazia să-şi scoată nevestele la o seară romantică în gondolă, mai au şi tupeul să cârtească.

Continuând, în aceeaşi cadenţă de neaoşă prostie, ajungem la preferata mea din toate timpurile, iubirea iubirilor în materie de motiv de a pleca: Acasă TV. Unde ce altceva poate să fie la ora asta (de fapt, la orice oră), decât o telenovelă? Ok. Să facem o pauză şi să inspirăm meditativ. Acasă TV. Canal de telenovele. Care, datorită (sau “din cauza” – depinde de ce parte a baricadei sunteţi) faptului că încă mai e, înseamnă că are audienţă. Nici nu-ndrăznesc să-mi imaginez câte gospodine blazate îl vizionează pasionate şi pasionale, lăsând cu nonşalanţă mâncarea soţului râgâitor să se ardă în cratiţă. Sau câte fete “cul” au postere cu Zăvoranca în toaletă. Sau, şi mai rău, câţi gagii se uită pe furiş la “Numai iubirea”, când se duce prietena să se macheze, în baia dotată cu poster cu Zăvoranca. Şi nici măcar n-am ajuns la partea frumoasă. Adică atunci când le-au dat producătorii drumul lighioanelor de Zăvoranu, Dănilă şi Papadopol să se întâlnească cu fanii. Care fani au format o fumuseţe de gloată de descreieraţi, mai ceva ca-n Răscoala lui Rebreanu, şi care se zbăteau înflăcăraţi între lacrimi sincere şi scâncete extaziate la vederea “numai iubiţilor”... E clar! Am plecat, lume. Nu vă faceţi griji, însă, o să vă scriu!

Prostie becaliană

De câţiva ani încoace, un nou tip de prostie s-a cultivat printre rândurile paşnicului popor român, păstrător şi conservator al vechilor tradiţii prostologice. Este vorba de prostia becaliană, ce îl are ca ideolog pe cerebralul Gigikus Bekalides, cunoscut mai nou pe buzele ţărănodului* care-l admiră sub numele de “războinicul prostimii”. Printre marile sale truisme scremute la stână, în zilele când rămânea fără frunze şi trebuia să se şteargă cu pagini din Paulo Coehlo, se numără memorabilele (şi, sperăm, irepetabilele): „Dâng! Dâng!”, „B-B-Bă!” şi studiul aprofundat al celor trei vocale chintesenţiale, numit „Ăăă, Âââ şi Îîî – reflecţii ale meditaţiei”.

Revenind la prostia cultivată de acesta şi adepţii săi, ea este reală şi cel puţin la fel de dureroasă ca orice altă prostie care, prin natura ei imuabilă, există. Cum o măsurătoare mai mult sau mai puţin exactă se cerea cu imperiozitate, s-a inventat gradul de prostie becaliană, exprimat în becali (B). Se lucrează atât cu date concrete, cât şi cu datul cu părerea. Să vă arăt cum funcţionează. Când a dat cu botul pe la varza preşedinţiei, Bekalides a băgat în sân cam 2% din voturi şi a fugit cu ele la stână. La o populaţie de 21,6 milioane de locuitori, asta înseamnă 432 de mii de ţopârlani. Adică un grad de 432.000 B. Ăstea-s datele concrete, la care se mai adaugă şi un mănunchi de date obţinute cu ajutorul complicatului proces intelectual-miserupist al datului cu părerea. Aşadar, pe lângă cei 432 de mii de concreţi mai vin cel puţin un milion de tolomaci (fani stelişti, fotbalişti “wannabe”, manelişti filosofi şi, în genere, lume ce-l consideră pe Bekalides un strălucit produs al capitalismului indigen). Ceea ce ne aduce în faţa unei scârboase cifre de 1.432.000 B (adică peste 6,6% din populaţia României). Cifră de la care porneşte gradul de prostie becaliană actuală.

Dacă vorbele nu vă-nspăimântă nicidecum şi nici nu vă dau ghionţi să vă luaţi zborul din România, atunci aruncaţi cu ochii peste cap şi luaţi în primire graficul de mai jos. Tiii, frate, ce de galben! Şi nici măcar n-am ajuns la prostia maneliană!

* ţărănime + norod = ţărănod

Babele RATB

Stau pe scaun. Îs obosit după o zi satanică de şcoală. Tocmai ce urcă o domniţă la vreo 60-70 de ani. Se apropie de mine. Mai are puţin şi se aşază în poala mea (ce face Holografu’ din babe…); e aşa de aproape de mine de zici că vrea să vadă dacă deodorantu’ meu chiar funcţionează sau e la mişto. Începe şi vorbeşte ca “pentru ea”. “Oooof, tinerii din ziua de azi… nişte nesimţiţi. Văd că vine omu’ bătrân, că sânt în picioare de azi de dimineaţă şi ei stă ca porcii tolăniţi pe scaune…”. Ok… GUSFRABA, GUSFRABA, calmează-te, e bătrână şi ea, tre’ s-o înţelegi. Ridică-te frumos, cere-ţi scuze şi las-o să vorbească în continuare. Dă-o-n ASLu’ tău.

Unul dintre motivele pentru care m-aş tira din patria mumă îl reprezintă o mare parte dintre pensionarii care se plimbă cu RATBu’. De câtă vreme se suie în fiecare zi în tramvaie şi autobuze, tot n-au înteles că tineretul din ziua de azi (ieri, mâine şi-n vecii vecilor) nu dă doi bani pe varicea lor, pe plasele lor din rafie, pe traseul lor zilnic, pe orele de la care bântuie prin oras de frică să nu-i găsească moartea cu care sunt atât de ameninţaţi de toţi i’pertinenţii şi, în general, nu dau doi bani pe ei.

Unii dintre ei au şi alte probleme în afară de scaunele rezervate din mijloacele de transport. Ăştia, când se întâlnesc cu vreun vecin (cu care ar putea sa vorbeasca foarte bine şi în faţa blocului, la o ţigăruşă, admirând minunata muncă depusă de comitetul de locatari în grădină), pun de-un adevarat talk-show pe diverse teme “Early Morning, Perfect Afternoon and Not So Late Night with The Grumpy Ol’ Men Association”. O combinatie între “Surprize, surprize”, “Reflecţii rutiere”, “Memorialul durerii” şi, de cele mai multe ori, fără voia participanţilor, da’ spre plăcerea asistentei, “Divertis”. Dacă eşti suficient de atent (nu e prea greu, mulţi dintre ei şi-au uitat aparatele auditive acasă), eşti la curent cu cele mai noi ştiri analizate de cei mai fini turceşti, tuci şi morari.

Bineînţeles că există şi excepţii. De exemplu, acum mult timp (astea-s destul de rare) am dat peste o domnişoară mai în vârstă căreia am vrut să-i cedez locul (să vadă lumea că-s politicos). “Lasă, stai tu, că şi tu esti obosit. Bătrânii din ziua de azi (hopaaaa!) cred că tinerii ar trebui să le ofere locu’ imediat, de parcă numai ei ar munci.” Atunci chiar m-am simţit nevoit să-i dau locul. Astfel de oameni sunt pe cale de dispariţie şi trebuie protejaţi.

Revelaţie mioritică

Oameni buni, nu mai înjuraţi România! Nu-i vina ei că a fost populată cu tot felul de lighioane. În fond, chiar avem o ţară frumoasă: natură multă şi verde, tradiţie şi obiceiuri din bătrâni, cultură bogată, artişti unul şi unul, limbă faină şi fete frumoase (cu toate unele-s proaste ca noaptea). Singura hibă a ţării sunt orătăniile alea de hoţi, parlamentari, manelişti, becali, cămătari şi care dracu’ s-au mai oploşit sub funza verde a naturii frate cu românu’. Aşa că lăsaţi-o-n boala ei şi n-o mai blestemaţi atâta! Canalizaţi-vă ocările către prostimea care o prosteşte. Huo, bă! Nu meritaţi o asemenea ţară. Vedea-v-aş diareici în pădure, fără frunze la-ndemână!