Babele RATB

Stau pe scaun. Îs obosit după o zi satanică de şcoală. Tocmai ce urcă o domniţă la vreo 60-70 de ani. Se apropie de mine. Mai are puţin şi se aşază în poala mea (ce face Holografu’ din babe…); e aşa de aproape de mine de zici că vrea să vadă dacă deodorantu’ meu chiar funcţionează sau e la mişto. Începe şi vorbeşte ca “pentru ea”. “Oooof, tinerii din ziua de azi… nişte nesimţiţi. Văd că vine omu’ bătrân, că sânt în picioare de azi de dimineaţă şi ei stă ca porcii tolăniţi pe scaune…”. Ok… GUSFRABA, GUSFRABA, calmează-te, e bătrână şi ea, tre’ s-o înţelegi. Ridică-te frumos, cere-ţi scuze şi las-o să vorbească în continuare. Dă-o-n ASLu’ tău.

Unul dintre motivele pentru care m-aş tira din patria mumă îl reprezintă o mare parte dintre pensionarii care se plimbă cu RATBu’. De câtă vreme se suie în fiecare zi în tramvaie şi autobuze, tot n-au înteles că tineretul din ziua de azi (ieri, mâine şi-n vecii vecilor) nu dă doi bani pe varicea lor, pe plasele lor din rafie, pe traseul lor zilnic, pe orele de la care bântuie prin oras de frică să nu-i găsească moartea cu care sunt atât de ameninţaţi de toţi i’pertinenţii şi, în general, nu dau doi bani pe ei.

Unii dintre ei au şi alte probleme în afară de scaunele rezervate din mijloacele de transport. Ăştia, când se întâlnesc cu vreun vecin (cu care ar putea sa vorbeasca foarte bine şi în faţa blocului, la o ţigăruşă, admirând minunata muncă depusă de comitetul de locatari în grădină), pun de-un adevarat talk-show pe diverse teme “Early Morning, Perfect Afternoon and Not So Late Night with The Grumpy Ol’ Men Association”. O combinatie între “Surprize, surprize”, “Reflecţii rutiere”, “Memorialul durerii” şi, de cele mai multe ori, fără voia participanţilor, da’ spre plăcerea asistentei, “Divertis”. Dacă eşti suficient de atent (nu e prea greu, mulţi dintre ei şi-au uitat aparatele auditive acasă), eşti la curent cu cele mai noi ştiri analizate de cei mai fini turceşti, tuci şi morari.

Bineînţeles că există şi excepţii. De exemplu, acum mult timp (astea-s destul de rare) am dat peste o domnişoară mai în vârstă căreia am vrut să-i cedez locul (să vadă lumea că-s politicos). “Lasă, stai tu, că şi tu esti obosit. Bătrânii din ziua de azi (hopaaaa!) cred că tinerii ar trebui să le ofere locu’ imediat, de parcă numai ei ar munci.” Atunci chiar m-am simţit nevoit să-i dau locul. Astfel de oameni sunt pe cale de dispariţie şi trebuie protejaţi.